Lorelei de Ionel Teodoreanu

Lorelei

Ionel Teodoreanu - Lorelei
Editura Agora 

Iată că am reuşit să duc la capăt şi lupta cu acest roman a cărui lectură a constat, oarecum nejustificat, în trei săptămâni de aşteptare continuă a ultimei pagini, cu toate că n-aş putea spune că romanul de faţă este unul
prost. Este scris însă într-un stil fin şi preocupat de esenţa scriiturii ce-i conferă pe de o parte calitatea literară însă pe de altă parte îi răpesşte posibilul entuziasm pe care un cititor i l-ar putea acorda.
În primul rând Lorelei este un roman al iubirii şi al trăirii totale prin intermediul ei. Cu toate că Teodoreanu este un autor foarte apropiat de vârsta copilăriei, el se încumetă ca în acest roman să investigheze şi vârstele maturităţii, chiar dacă eşuează pe parcurs căzând iarăşi în plasa copilăriei. Lorelei este defapt avatarul scriitoricesc al Luciei Novleanu, pe care i-l atribuie Gabriela Nei, prietena ei cea mai bună atunci când îi descoperă înclinaţiile şi talentul artistic. În ce măsură este însă Lucia Novleanu, alintată Luli, cu adevărat un scriitor, rămâne un fapt discutabil ţinând cont că scrierile sale se ruzumă la intimităţi, nefiind niciodată scoase în faţa unui public mai larg. Prietenia dintre cele două datează încă de pe băncile şcolii, când copila Luli-Boy o vizitează pe Gabriela la clasele mai mari la care aceasta învaţă. Un timp sunt despărţite, când Gabriela îşi urmează studiile la Bucureşti, după care revine în Galaţi (oraşul lor de proveninenţă), unde o găseşte pe Luli schimbată păstrând doar unele trăsături fizice din prietena ei din copilărie, aflată acum în pragul Bacalaureatului pentru care se pregăteşte. Doar că în timpul unei călătorii cu trenul în care cele două se întorc de la vie tânăra Lucia Novleanu îi acordă ajutorul unui domn leşinat în tren, fără a avea cunoştinţă de identitatea acestuia, pe care i-o relevă mai târziu Gabriela. Bărbatul respectiv era binecunoscutul Catul Bogdan, scriitorul şi profesorul universitar, prezent în oraş pentru a prezida comisia examenului de Bacalaureat. În urma episodului din tren el se îndrăgosteşte instant de tânăra ce-i sărise în ajutor, pe care ajunge să o revadă printre băncile şcolii, printre fetele ce-şi susţin examenul la Limba şi Literatura Romană. Îşi artă slăbiciunea pentru Luli favorizându-le pe toate. Legătura creeată între ei se lărgeşte rapid, astfel că în patru zile Catul Bodan se prezintă în faţa domnului Novleanu, tatăl Luciei, pentru a-i cere mâna fetei, cu care se căsătoreşte în cel mai scurt timp. Singura afectată direct de această ştire este însă Gabriela, ce dezvoltase şi ea în secret o pasiune pentru ilustrul scriitor.

După căsătorie începe o altă etapă a vieții lor. Catul Bogdan împreună cu tânăra lui soție se mută la Iași iar apoi pornesc într-o călătorie ce durează un an în care au parte de aventura vieţii lor. Se întorc însă apoi în Iaşi, unde profesorul universitar constată că nu se mai ridică la nivelul celui care a fost. Se simte acum aflat la o răspântie decisivă: între mult-iubita lui soţie, între postul de profesor şi între talentul de scriitor, ce par că-l solicită toate. Oscilează periodic între acestea fiind uneori adus cu picioarele pe pământ de către Nathan Saabetai, prietenul şi ajutorul său, personaj simbol al echilibrului şi înţelepciunii. Adevărata sa nelinişte începe atunci când primeşte unele scrisori semnate de o oarecare Lorelei, încărcate de talent şi emoţie, cărora le cade uşor pradă fără a şti că sunt defapt farsa soţiei sale prin intermediul Gabrielei, acum profesoară în Braşov. În momentul în care vizita acesteia este iminentă iar soţul său îi vede scrisoarea Gabrielei, Luli ăşi dă seama că Lorelei, tizul său literar, se întruchipează acum în Gabriela, şi invers, aşa cum probabil că-şi închipuie Catul Bogdan. Însă chiar în ziua sosirii Gabrielei are loc marea nenorocire, când în urma unui accident chirurgical Luli moare. Cu toate că deşi neconsolat şi cu un mare spaţiu în inimă, Catul Bogdan se căstoreşte cu Gabriela, femeia de ale cărei scrisori fusese fascinat. Fiind însă nefericit alături de aceasta şi aflându-i adevărata identitate a misterioasei Lorelei începe să scrie romanul vieţii sale. Când nu mai poate rezista se întoarce la Galaţi, însingurat, şi se oferă Dunării, ca un ultim sacrificiu pe care l-ar mai putea face.
Întorcându-mă la esenţa şi scriitura romanului n-aş putea să-i reproşez autorului decât ce i-au reproşat şi contemporanii: încărcatura metaforică ce transformă textul dintr-un roman într-un lung poem epic, ceea ce-i îngreunează cu mult lectura. În rest povestea nu mi se pare a avea ceva nepotrivit, constituind o experienţă bună în rândul lecturilor mele. Se vede preocuparea autorului pentru calitatea scriiturii precum şi efortul depus pentru realizarea acesteia.

Nota mea: 8. Primeşte 8 doar pentru timpul pe care mi l-a consumat, întrucât nu-i găsesc foarte mari inadvertenţe la nivel de conţinut. Recomand însă citirea acestui roman în timpul unei vacanţe, când timpul şi aerul o permit, şi când cititorul îşi poate permite relaxarea de a se bucura de puterea metaforei lui Ionel Teodoreanu.

Invitatie la esafod de Vladimir Nabokov

Invitatie la esafod

Vladimir Nabokov – Invitaţie la eşafod (original: Priglaşenie na kazn’), Editura Polirom, 2003
Traducere de Livia Cotorcea

Nabokov a fost o surpriză plăcută şi o gură de aer proaspăt încă de la citirea Lolitei. Din păcate romanul Invitaţie la eşafod n-a reuşit să-mi lase aceeaşi impresie, ba chiar mai mult m-a făcut să cred că în mod clar talentul şi tematica acestui scriitor s-au dezvoltat nu doar odată cu trecerea timpului dar şi mai ales schimbării registrului lingvistic. Probabil că limba engleză i-a permis să facă mult mai multe artificii decât sobrietatea slavă a celei ruse. De aceea, dacă Lolita mi s-a părut un roman fluid, molcom, îmbietor de-a lungul lecturii, Invitaţie la eşafod a fost cumva, de la bun început, un eşec al lecturii. Stilul nefinisat, tema obscură, întunericul (atât în sens propriu cât şi metaforic) care guvernează cuvintele cărţii, toate acestea reduc semnificativ randamentul lecturii şi cheful de a mai parcurge povestea în continuare. Cu toate acestea cărţulia nu este voluminoasă.

Per ansamblu romanul descrie întemniţiarea şi aşteptarea execuţiei unui bărbat oarecare, Cincinnatus C. Motivul? Se pare că nu-l cunoaşte nimeni, şi cu atât mai puţin însuşi condamnatul – care se trezeşte vârât într-un cerc misterios pe care nu-l poate înţelege. Personajele, reduse numeric, se rezumă la Rodrig Ivanovici – directorul închisorii, Emmocika – fiica acestuia, de care Cincinnatus pare a se îndrăgosti, Rodion – paznicul, monsieur Pierre – vecinul de celulă a cărui prezenţă nu pare a se dori decât a-l enerva pe Cincinnatus, şi în cele din urmă Marfinka – propria nevastă. Dacă povestea n-ar fi transpusă sub formă de roman atunci decorul şi personajele s-ar fi încadrat perfect într-o piesă de teatru iar în acest caz, după părerea mea, acţiunea ar mai fi putut fi cumva salvată din prăpastia în care pare a fi adâncit-o stilul. Ce-i drept, poate i-aş ierta aceasta escapadă maestrului Nabokov interpretând-o ca fiind o joacă cu absurdul, o încercare de început şi revenind la o idee anterioară, sobrietatea limbii ruse care în mod clar are ceva ceva de spus. Pe de altă parte poate Nabokov din tinereţe nu era nici Dostoievski matur ca să poată controla limba iar scriitorul în cauză demonstrează apoi că o altă limbă are puterea de a-i confirma talentul, limba engleză.

Ce se întâmplă pe parcurs mi s-a părut greu de elucidat, ăsta fiind şi motivul pentru care mi s-a părut o lectură greoaie. Ar putea fi una din acele cărţi chinuitoare şi fără înţeles, aşa cum mi s-au părut mai demult Sfântu’ Aşteaptă de Raymond Queneau şi Parfum de femeie de Giovanni Aprino. Bineînţeles că lectura unor cărţi depinde foarte mult şi de cititor, aşa că nu-mi declin eventualele subiectivităţii din perceperea cărţii deşi ca lectură pentru mine a valorat foarte puţin. Cincinnatus până la urmă nu este decât omul normal pus în faţa unui eveniment neaşteptat, absurd. Gregor Samsa (F. Kafka - Metamorfoza) precum şi mai toate personajele lui Kafka, David Kepesh (Philip Roth - Sânul), Kovaliov (N. Gogol - Nasul) sau chiar şi străinul lui Camus trăiesc toţi aceeaşi dramă, aceea de a se trezi într-o lume în care dintr-odată viaţa lor este cu totul alta. Motivul pentru care Cincinnatus este închis ne rămâne neelucidat până la sfârşitul romanului când în cele din urmă condamnatul primeşte şi pedeapsa cu moartea.

Nota mea: 6. Diferenţa dintre Lolita şi Invitaţie la eşafod este una de la cer la pământ. Pare greu de crezut că aceste două romane sunt produsul aceleiaşi mâini însă cauzele le cam cunoaştem deja. Rămâne de văzut în ce măsură va reuşi să mă mai uimească acest scriitor căruia oricum i-am apreciat calităţile de scriitor încă de la romanul trecut.

Arhanghelii nu mor de Anca Maria Mosora

Arhanghelii nu mor

Anca Maria Mosora – Arhanghelii nu mor
Editura Humanitas, 2005

Arhanghelii nu mor este o lectura cu un nume ce atrage insa in momentul in care o veti citi veti realiza cat de greu se intelege. Nu este cea mai buna carte si motivul nu este lipsa de actiune concreta, ci tocmai de acea încercare a autoarei de a transpune prezente si ganduri in rememorari si fluxuri de constiinta.Cat despre parerea mea, toate acestea i-au iesit intr-un mod dezordonat.

Cartea este inceata, fara vreo cheie principala care sa-i ofere cititorului posibilitatea de a urmari lejer logica intamplarilor si mesajul autoarei. Frazele bine lucrate constituie insa unul dintre punctele salvatoare ale cartii, mai mult literare decât adresate cititorului, ceea ce din punctul meu de vedere nu-i creste valoarea sau potentialul de citire cu nimic.

Faptul ca a fost romanul de debut al acestei doamne i-ar mai ierta cumva din vina pe care i-o atribuit pentru scrierea acestei carti insa daca stau sa m gandesc carti de debut de o valoare indiscutabila atunci as trece si peste acest amanunt. Totusi se vede din cand in cand lipsa de inspiratie si atunci cartea devine doar o alta literatura.

Acum ar fi fost normal să expun momentele actiunii, insa cartea nu mi-o permite. Cu exceptia unei reintoarceri la o veche resedinta a vocii narative feminine, a reintalnirii ei cu fostul iubit şi cu actuala partenera a acestuia (personaje ce continua sa o viziteze ocazional) şi a mortii celor doi batrani vecini de imobil altceva concret nu există.

In concluzie, cartea nu ofera niste idei concrete care sa te dea pe spate dar se poate ca sa fie un pic atragatoare in lipsa unei alte variante. Daca ar fi sa dau o nota, ar fi sapte dar cu greu sapte.

Orbitor. Aripa dreapta de Mircea Cartarescu

Orbitor. Aripa dreapta

Mircea Cartarescu – Orbitor. Aripa dreapta
 Editura Humanitas, 2007

Ce pot sa spun, am dat peste aceasta carte la facultate, unul din colegii mei o citea asa ca l-am intrebat cat de buna este, mi-a dat un raspuns foarte complex asa ca m-am gandit sa o incerc, insa un lucru ce trebuie facut ca sa intelegeti aceasta carte este sa le cititi toate fiind o serie de volume.


Despre ultimul volum al Orbitorului s-ar putea spune iarasi atat de multe incat mi-as epuiza cuvintele şi toata puterea incercand să spun ceva cuprinzator. In plus, n-am eu puterea de a judeca un roman mai mult de a spune daca mi-a placut sau nu. Mi-a placut! Putin spus! Din multe puncte de vedere sunt doar un cititor neavizat ce se aventureaza intr-o mlastina de cuvinte...

Ce este sau ce reprezinta Orbitorul pentru mine? In primul rand, inca (după citirea tuturor celor trei volume) un mare mister. Mi-ar mai trebui inca ceva lecturi suplimentare ale tuturor volumelor pentru a reusi sa las la o parte uimirea şi acapararea produse de prima lectura pentru a-mi creea o impresie cat-de-cat obiectiva in ceea ce priveste strict materialul din care este alcatuit romanul.

Aripa dreapta reuseste, fara a fi o concluzie, sa incheie cat se poate de bine fantastica lume a Orbitorului si sa lase impresia în acelaşi timp ca deschide o alta lume. Foarte bine realizate pasajele referitoare la revolutie – de altfel Aripa dreapta reuşeşte sa fie intr-o masura destul de mare un roman al Revolutiei Romane, al schimbarii în context istoric suferite de Romania intr-o iarna – scriitorul apeland la adevarate hiperbole pentru a obtine descrieri si imagini pline de expresivitate (Revolutia reprezentata sub forma unei fete).

Dar iata cum pentru ca n-am scris toate astea la timpul potrivit, imediat dupa ce am terminat de citit, deja trebuie sa fac un mare efort pentru a reusi să spun ceva clar. Mi-au mai ramas in mine scenele cu printul polonez, stramos al tatalui lui Mircea, legate de povestea sa de dragoste, si fascinanta, cerebrala, tulburatoarea sarcina a lui Herman, şi tulburarea mamei in fata televizorului privind Revolutia. Toate astea au ceva aparte, ceva care se remarca a fiind cartarescian, ceva ce nu-ţi lasa dubii. Iar asta este indubitabil un lucru bun. N-ajungi sa pricepi cu adevarat talentul autorului decat dupa ce te trezeşti din visul numit Orbitor, din caderea din viata pe care ai suferit-o adancindu-te intre aceste pagini, in aceasta lume.

Abia dupa ce am terminat sa citesc cartile dar in special Aripa Dreapta, abia atunci am inteles mesajul pe care a incercat sa mi-l dea colegul despre carte. Este o carte de nota zece, care trebuie sa fie obligatorie oricarui cititor de carte.

Ferma animalelor de George Orwell

Ferma animalelor

George Orwell – “Ferma animalelor” (în original: “Animal Farm”), 
Editura Polirom, 2002

O carte destul de veche si chiar daca pare pentru copii, atinge niste puncte foarte complexe in ea si multi stiu ca au aflat despre aceasta carte din desenele animate care erau odata pe la televizor.
Ceva mai tarziu am priceput ca exista carte şi c-ar fi vorba de ceva mai mult decat niste animale ce locuiesc la o ferma si inca ceva mai tarziu mi-am cumparat cartea. In timp ce-am citit-o am vazut si eu, ca multi altii inaintea mea, marea metafora ce se vrea a fi, am gasit referinta clara asupra comunismului şi metodelor aubversive ale acestuia.

Aceasta Ferma a animalelor a sarit pe mine şi mi-a permis să-l cunosc pe Orwell prin intermediul capodoperei lui. Foarte usor observabile sunt similaritatile cu evenimente de natura istorica si cu situatii din societate. Astfel eu am remarcat:
-Revolta impotriva omului, singurul dusman al animalelor (simbol al monarhului).
-Inlaturarea domnului Jones de la carmuirea fermei şi preluarea puterii de catre animale, majoritare. -Prezenta tuturor categoriilor de indivizi, unii avantajati de calitătile fizice – apti de munca (precum calul), altii vicleni şi cu spirit de initiativa (porcii), unii mediocri (iapa Clover) iar altii incadrandu-se pur şi simplu la “mase”, grupul celor care vor actiona concret.
-Schimbarea denumirii fermei.
-Adoptarea unui imn
-Inventarea unor precepte ce-ar fi trebuit urmate de toate animalele, precepte ce-ajung să fie spulberate pana la ultimul de infamia conducatorilor, adica a porcilor.

Asistam treptat la dezintegrarea uniunii animalelor, o unitate ce a facut posibila castigarea conducerii fermei prin intermediul fortei fiind astfel asemanatoare revolutiei din Romania din 1989. Porcii care sunt acuma la conducere au inceput sa manipuleze masele si sa traga sforile in ferma in timp ce restul animalelor sunt fortate sa traiasca o viata foarte mediocra cand vine vorba de "prosperitatea fermei"

Este un roman destul de scurt insa isi atinge obiectivul, acela de a imprastia ideea despre sistemul socialist si arata clar cat de usor si coruptibili sunt cei care ajung la conducere si chiar daca nu sunt toti la fel, actiunile celor marsavi si plin de interese personale trag in jos o intreaga comunitate prospera.

Aceasta carte trebuie citita fiind plina de idei si metafore ce se construiesc pe parcurs. Daca as fi sa dau o nota acestui roman, as zice ca este de nota zece, ideile servite fiind foarte concrete.

STRAINI de Taichi Yamada

STRAINI de Taichi Yamada
Editura Humanitas Fiction, anul 2007
Traducerea din limba Japoneza facuta de Iuliana Oprina

Hmmm, cum sa incep, as dori sa spun pentru inceput ca aceasta carte are o coperta care atrage ochiul cititorului si il face sa o deschida, poate continutul nu este chiar cel mai bun insa coperta este cea care te face sa o deschizi. Odata ce ai deschis cartea vei vedea ca actiunea carti este pe doua planuri: Lumea celor Vii si Lumea celor Morti, un pic de asteptat din partea japonezilor care au tendinta sa fructifice aceasta tema de cate ori au posibilitatea.

In carte este vorba despre un scenarist care, dupa ce s-a despartit de sotie ajunge sa intalneasca il blocul unde locuia, o femeie misterioasa. Atras de aceasta cei doi ajung intr-o relatie mai ciudata. Scenaristul ajunge sa treaca granita vietii si sa isi viziteze parintii deja morti care intr-un mod frecvent, incepe sa piarda controlul realitatii lucru care este foarte previzibil.

Desi nu exceleaza, acest roman este foarte usor de parcurs si pentru amatorii acestui gen poate fi o lectura foarte intriganta desi pe mine unul nu m-a dat pe spate asa ca daca ar fi sa dau o nota, as zice este o carte de nota 7 si asta pentru ca imi place fictiunea. Totusi o recomand ca lectura pentru fictiune si sunt sigur ca amatorilor de gen li se va parea o masa gustoasa de digerat.

Introducere

Salut!! Eu sunt Mihai si in acest blog as dori sa scriu cate ceva despre cartile pe care le intalnesc in viata, cu totii stim ca acuma cartile au devenit un lucru invechit, nu mai este la moda sa citesti o carte, toata lumea asteapta sa apara filmul insa de cele mai multe ori cartea este mult mai buna decat filmul.

Eu o sa incerc sa descriu carti aici pentru a atrage sau a face macar cele cateva persoane care citesc acest blog sa citeasca pentru ca, trebuie sa ma credeti, o carte este de multe ori mai interesanta decat un film prost facut. Insa nu ma intelegeti gresit, nu toate cartile la randul lor sunt facute bine, unele au ideea copiata si autori care nu au prea dat importanta continutului.

De aceea inainte sa incepi o carte, trebuie sa fi sigur ca iti va place genul, daca este o carte ce merita citita sau daca ceilalti iubitori ai genului care au citit cartea au avut o parere buna despre ea, asta doar pentru ca tu sa nu iti irosesti timpul.