Gemenii
Editura: Humanitas, 2006
Iată
că pot spune liniştit că literatura română contemporană nu doar că nu e
în ruine, ci chiar loveşte în plină forţă prin intermediul unor
scriitori precum Mircea Cărtărescu. După ce mai trecusem prin lecturile
unor alte scrieri ale sale eram într-un fel lămurit de ceea ce-mi poate
oferi acest scriitor şi pot spune foarte sigur că am avut în mâini cărţi
cu adevărat speciale. Gemenii este un roman(?) întins de-a lungul a 150 de pagini 11x18 cm, adică nu foarte mare însă suficient încât să-i simţi emoţia şi să-i percepi mesajul. L-aş putea denumi un bildungsroman sau o simplă povestire fantasy însă încadrarea undeva nu cred că are vreun rost. Povestea în ansamblu este destul de simplă: Andrei şi drumul său către maturitate. Centrul poveştii cade însă pe relaţia de iubire dintre el şi Gina, colegă de liceu, ce se va întinde până în momentul în care protagoniştii ating vârsta de 18 ani. Totul nu este decât un drum al maturizării, al experienţei şi al întrebărilor pe care tinerii sunt nevoiţi să-l parcurgă.
Incipitul acestei cărţi, cu totul special, relatează modul în care mintea unui trup de bărbat simte nevoia să-şi facă din trup un travesti al unui caracter feminin. Această scenă, descrisă cu lux de amănunte, nu are cum să nu şocheze un cititor monden. Finalul, de asemenea şocant, cuprinde partea a doua a perechii de gemeni fictivi ce dau şi numele cărţii: de această dată, prinse într-un trup feminin, gândurile unui bărbat simt nevoia să se elibereze, chiar dacă pentru această variantă ar opta chiar şi prin moarte. Gemenii este aşadar povestea două suflete destinate a nu putea fi împreună niciodată ce până la urmă, involuntar, se trezesc mult mai mult decât împreună: se trezesc ei în celălalt, spirit în trup străin. Adevărul rămâne însă crud: schimbările sunt însă îngrozitor de greu de suportat. ... de aceea, Andrei, transpus în trupul Ginei, învăluit de parfumuri si haine femeieşti, îmbrăcat într-o rochie deosebită, cocoţat pe pianină, în camera fetei, alege să dea foc tuturor acestor lucruri materiale greu de susţinut, dintre care cel dintâi este chiar trupul său – sau al Ginei...
Nota mea: 10. Trebuie să visăm, să visăm... chiar dacă asta înseamnă să ne prindem fluturi morţi în piept şi să le simţim aripile cum încep să bată nervoase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu